Te-ai intrebat vreodata cum iti poti reduce factura la energie in timp ce contribui la tranzitia energetica? Daca da, RePowerEU s-ar putea sa fie raspunsul pe care il cauti.
Hai sa vedem despre ce este vorba si daca te califici pentru a beneficia de acest program!
Ce este RePowerEU?
O initiativa a Uniunii Europene pentru a sprijini
tranziția energetica. Cu alte cuvinte, RePowerEU este raspunsul UE la provocarile energetice actuale, cu un obiectiv clar:
- Reducerea dependentei de combustibili fosili si accelerarea tranzitiei catre surse de energie regenerabila.
Componenta 16 – Investitia 4 se focuseaza pe eficienta energetica (imbunatatirea sistemelor de incalzire sau instalarea unor sisteme de energie regenerabila cum ar fi panourile fotovoltaice). De asemenea se bazeaza pe schema de granturi sub forma de bonuri valorice pentru accelerarea utilizarii energiei din surse regenerabile de catre gospodarii, si renovare ce vizeaza eficienta energetica combinata cu instalarea de panouri fotovoltaice pe cladirile rezidentiale unifamiliale, numai pentru gospodariile sarace din punct de vedere energetic si pentru consumatorii de energie vulnerabili.
Obiectivul specific al investitiei este crearea unui voucher care sa stimuleze montarea unui sistem fotovoltaic cu capacitate netă de minim 3 kW/locuinta în cadrul proprietatilor apartinand persoanelor fizice si a unor sisteme de stocare a energiei electrice.
Investitia va conduce la o capacitate minima de productie de 182,000 kW si o capacitate minima de stocare de 304,000 kWh, prin sustinerea instalarii echipamentelor in sectorul rezidential.
Cine poate beneficia de RePowerEU?
De programul RePowerEU pot beneficia persoanele fizice din urmatoarele categorii:
- Consumatori vulnerabili
- Proprietari de locuinte
- Chiriasi (in anumite conditii)
Nu esti sigur daca te incadrezi? Nu iti face griji fiindca mai jos iti vom explica tot ce trebuie sa stii (+ demersurile necesare).
Consumatorii vulnerabili sunt persoane singure sau familii care indeplinesc criteriile stabilite in Legea 226/2021 privind protectia sociala pentru consumatorii vulnerabili de energie, avand in vedere, urmatoarele:
Venituri: Persoane singure sau familii cu venit mediu lunar în limitele legii (2.053 lei/persoană singură și 1.386
lei/persoană în familie).
Vârstă: Persoane care au atins vârsta standard de pensionare.
Sănătate: Persoane care depind de aparate electrice pentru viață sau sănătate sau au probleme de mobilitate
Izolare: Persoane sau familii din zone izolate sau așezări informale.
Persoane care se afla in lista elaborata in cadrul Programului Operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate
(POAD), lista publicata de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) si pusa la dispozitia Ghiseelor
Unice de Eficienta Energetica si Autoritatilor Publice Locale.
Etapa I
Prima etapa a RePowerEu este formata din 2 componente principale.
Componenta A (doar pentru consumatorii vulnerabili de energie)
•instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice (cu o capacitate neta de cel putin 3 kW)
•instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice (cu o capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW)
- Apelul este dedicat consumatorilor vulnerabili de energie si implica acordarea de vouchere si pentru consumatorii vulnerabili de energie si pentru locuintele izolate din punct de vedere energetic – fara acces la retelele de energie electrica
- Buget estimat: 200.000.000 EUR, echivalentul a 40.000 de vouchere
Beneficiar final eligibil: Persoana singura/familia care, din motive de sanatate, varsta, venituri insuficiente sau izolare fata de sursele de energie, necesita masuri de protectie sociala si servicii suplimentare pentru a-si asigura cel putin nevoile energetice minime.
Indeplineste conditiile prevazute in Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificarile si completarile ulterioare, si care se regaseste pe lista persoanelor vulnerabile preluata de catre Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.
Componenta B (pentru persoanele fizice, inclusiv consumatorii vulnerabili de energie)
•instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabila de stocare a energiei electrice de cel putin 5 kW
- Sistemele autonome de stocare a energiei electrice sunt eligibile pentru sprijin numai in cazul in care proprietarii de locuinte detin deja un sistem de panouri solare cu o capacitate neta de cel putin 3 kW.
- Buget estimat: 100.000.000 EUR, echivalentul a 20.000 de vouchere
Beneficiar final eligibil: Persoana fizica din mediul urban si rural care incheie un contract comercial cu un solicitant in vederea accesarii unui voucher.
Etapa II
In Etapa II a RePowerEU se incacreaza persoanele fizice (populatia generala) care nu detin niciunul din cele doua sisteme.
- Instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice cu o capacitate neta de cel putin 3 kW.
- Sisteme de stocare a energiei electrice autonome cu o capacitate utilizabila de stocare a energiei electrice de cel putin 5 kW.
- Buget estimat: 310.762.268 EUR, echivalentul a aproximativ 62.000 vouchere, la care se adauga, daca este cazul, si bugetul aferent voucherelor neaccesate in Etapa I.
Beneficiar final eligibil: Persoana fizica din mediul urban si rural care incheie un contract comercial cu un solicitant in vederea accesarii unui voucher.
Perioada de inrolare, depunere a proiectelor si durata apelurilor
Categoriile de activitati eligibile finantate prin voucher
- Instalarea sistemelor fotovoltaice de generare de energie electrica, cu o capacitate neta de cel putin 3 kW, pentru consum propriu, care sunt conectate la reteaua nationala de distributie.
- Achizitionarea de instalatii/echipamente si lucrari aferente pentru instalare sisteme de stocare a energiei electrice/baterii, cu o capacitate de stocare a energiei electrice utilizabila de cel putin 5 kWh.
Valoarea finantarii alocate per proiect se calculeaza prin inmultirea nr. de vouchere prevazute in Cererea de finantare pentru care se indeplinesc criteriile de eligibilitate cu valoarea individuala a fiecarui voucher.
Categorii de cheltuieli aferente proiectului care NU sunt incluse in voucher
- Cheltuielile pentru obtinerea/actualizarea Certificatului de Racordare NU sunt incluse in voucher si vor fi suportate de catre solicitant, pentru componenta A si de beneficiarii finali pentru Componenta B si Etapa II.
- Cheltuielile obligatorii de informare si publicitate, ce deriva exclusiv din Manualul de identitate vizuala privind operatiunile finantate din Mecanismul de Redresare si Rezilienta definite in conformitate cu prevederile art. 34 din Regulamentul (UE) nr. 2021/241 de instituire a Mecanismului de Redresare si Rezilienta, cu modificarile si completarile ulterioare, NU sunt incluse in voucher si vor fi suportate de catre solicitantul de finantare.
CRITERII DE ELIGIBILITATE RePowerEU
• Beneficiarul final este persoana fizica cu domiciliul in Romania, iar adresa de domiciliu precizata in Cartea de identitate corespunde cu adresa cladirii rezidentiale obiect al proiectului.
• Doar pentru Etapa I RePowerEu, Componenta A: Beneficiarul final se regaseste pe Lista persoanelor vulnerabile, preluata de catre MIPE, in baza datelor colectate si existente la nivel national de catre Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).
• Doar pentru Etapa I RePowerEu, Componenta A: Locul de implementare a proiectului este situat in raza administrativa a judetului in care GUEE a realizat verificarea prealabila.
• Beneficiarul final detine dreptul de proprietate privata asupra imobilului (teren si / sau cladire), la momentul depunerii cererii de finantare. In plus, imobilul (cladire si teren) este liber de orice sarcini sau interdictii ce afecteaza implementarea proiectului si nu face obiectul unor litigii avand ca obiect dreptul invocat de catre solicitant pentru realizarea proiectului, aflate in curs de solutionare la instantele judecatoresti, vreunei revendicari potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publica.
ATENTIE: In cazul in care imobilul (teren si/sau cladire) este detinut in coproprietate de mai multe persoane, beneficiarul final, persoana fizica, trebuie sa detina minim 50% din suprafata utila a cladirii si, de asemenea, minim 50% din suprafata terenului. Pe langa asta, si ceilalti proprietari trebuie sa isi dea acordul cu privire la implementarea proiectului (conform contractului comercial dintre Solicitant si consumator vulnerabil de energie).
• Cladirea NU este clasata / in curs de clasare ca monument istoric aflat in patrimoniul UNESCO, in patrimoniul cultural national, in patrimoniul cultural local din mediul urban si rural.
• Cladirea NU este inclusa pe lista patrimoniului cultural mondial (Hotararea Guvernului nr.493/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind monitorizarea monumentelor istorice inscrise in Lista patrimoniului mondial, anexa A), lista patrimoniului cultural national sau lista patrimoniului cultural local din mediul urban si rural (Ordinul nr. 2828 din 24 decembrie 2015, emis de ministrul culturii, pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii si cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizata, si a Listei monumentelor istorice disparute, cu modificarile ulterioare).
• Cladirea NU este amplasata intr-o zona de protectie a monumentelor istorice si/sau in zone construite protejate aprobate conform legii.
• In cazul contractelor comerciale incheiate cu beneficiari finali al caror obiect il reprezinta amplasarea de sisteme fotovoltaice pe teren sau cladire rezidentiala unifamiliala asupra carora au fost instituite ipoteci, beneficiarul final va pune la dispozitia solicitantului documentele justificative (contract de ipoteca imobiliara si ultima dovada a obligatiilor de plata, cu conditia sa nu fie emisa cu mai mult de 60 zile calendaristice inainte de data semnarii contractului comercial) necesare demonstrarii indeplinirii conditiei referitoare la mentinerea proprietatii. Neindeplinirea conditiei de mai sus atrage neeligibilitatea cladirii rezidentiale unifamiliale si imposibilitatea accesarii schemei de vouchere.
• In cazul in care sistemele de panouri fotovoltaice sunt amplasate pe teren, beneficiarul final trebuie sa demonstreze proprietatea pentru intregul imobil (cladire rezidentiala unifamiliala si teren aferent).
Documente necesare pentru constituirea dosarului BENEFICIARULUI FINAL
- Document de identitate
- Extras de carte funciara emis de autoritatile competente pe numele beneficiarului final, cu maxim 60 de zile calendaristice inainte de data depunerii dosarului Beneficiarului final la GUEE sau orice alt document emis de Autoritatea Publica Locala care sa ateste dreptul de proprietate, in acelasi termen de valabilitate (pentru Etapa 1 – comp. A) SAU Extras de carte funciara emis de autoritatile competente pe numele beneficiarului final, cu maxim 60 de zile calendaristice inainte de data depunerii dosarului Beneficiarului final la operatorul economic (pentru Etapa 1 – comp. B).
- Certificat de racordare + factura energie electrica pe numele beneficiarului prin care se demonstreaza ca persoana fizica detine deja un sistem de panouri solare cu o capacitate neta de cel putin 3 kW (etapa 1 – comp. B).
- Contractul comercial intre consumator, in calitate de beneficiar final si solicitant.
- Orice alte documente care se considera a fi necesare pentru demonstrarea criteriilor de eligibilitate.
ATENTIE: In cazul in care se impune clarificarea unor inadvertente identificate in cadrul documentelor solicitate la punctele de mai sus, Beneficiarul final, la solicitarea Solicitantului de finantare sau a GUEE-ului, poate demonstra indeplinirea criteriilor de eligibilitate prin anexarea unor documente facultative din care sa reiasa incadrarea in conditiile specifice prezentului ghid.
Anexele obligatorii in etapa de implementare
- Certificat de Racordare (CR) sau Dovada demararii procesului de obtinere a CR.
- Procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor.
- Declaratia privind nedeductibilitatea TVA.
Conditii tehnice minime pentru sistemele fotovoltaice
Componentele sistemului de panouri fotovoltaice achizitionare cu ajutorul programului RePowerEu vor respecta obligatoriu urmatoarele standarde:
a) Panourile fotovoltaice trebuie:
– sa respecte standardele obligatorii: SREN/IEC 61215 si SREN/IEC 61730
– sa aiba garantie privind deprecierea puterii: peste 90% in 10 ani si peste 80% in 25 de ani
b) Invertorul trebuie sa respecte standardul obligatoriu: SREN/IEC 62109.
Sistemul de producere a energiei electrice pentru consumatori racordati la reteaua nationala de distributie a energiei electrice va avea urmatoarea dimensionare:
- Putere instalata sistem de panouri fotovoltaice: minim 3,75 kWp, fiecare panou cu o putere minima instalata de 250 Wp
- Putere instalata invertor/invertoare: minim 4,0 kW
- Capacitate utilizabila sistem stocare energie electrica: minim 5 kWh
- Conexiuni: curent continuu (DC) si curent alternativ (AC)
- Structura de sustinere a sistemului: capabila sa sustina tot sistemul si adaptata zonei unde va fi instalata
- Tablou electric alternativ: pentru racordul la instalatia existenta
Schema electrica cu protectiile aferente prevazuta de fabricantul echipamentelor de producere a energiei electrice trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte tehnice:
- Deconectarea automata, la disparitia tensiunii din retea
- Reconectare automata/manuala, la aparitia tensiunii in retea
- Protectie la minima tensiune
- Protectie la maxima tensiune
- Protectie maxima de curent
- Protectie de minima frecventa
- Protectie de maxima frecventa
Cerinte tehnice ale panourilor fotovoltaice
- Toleranta pozitiva: +5%
- Rama panou: aluminiu/BIPV
- Conectare: compatibil cu MC
- Grad protectie: minimum IP65
- Eficienta panou: minimum 15%
- Tehnologie: monocristalin sau policristalin
- Puterea nominala minima a panoului Pm [Wp]: 250 Wp
- Tensiunea la putere maxima a modulului UM [V]: ≥ 30V
- Garantie eficienta: peste 90% in 10 ani si peste 80% in 25 de ani
- Interval de temperatura functionare:-30°C – 70°C; NOCT: 45°C+/-2°C
- Standarde minime obligatorii pentru module: SREN 61215 si SREN 61730
- Garantie panou: minimum 10 ani pentru fiecare modul si durata de viata 25 de ani
- Rezistenta factori externi: vant 150 km/h, zapada 500kg/m^2m, grindina 80 km/h la 25 mm
- Conditii de masura (Standard Test Conditions – STC): masa aer AM = 1,5; radiatie solara E = 1.000W/m^2; temperatura celulei TC = 25 °C
Cerinte tehnice ale sistemului de stocare a energiei electrice
- Tip capacitatea de stocare: Litiu-Fier-Fosfat (LiFePO4), Litiu-Ion Standar (Li-Ion), Plumb Acid AGM (Absorbent Glass Mat)
- Capacitate utilizabila de stocare a energiei electrice: 5kWh
- Eficienta: 80% din capacitatea initiala după 10 ani
- Sistem de management al bateriilor (BMS): dae
- Cicluri incarcare – descarcare (numar): 5000
- Eficienta sistemului de conversie: 90%
- Garantie sistem stocare: 10 ani
- Puterea de descarcare: 3.5 kW
- Puterea de incarcare: 3.74 kW
Cerinte tehnice ale invertorului/invertoarelor
- Prevazut cu: MPPT
- Umiditate: pana la 95%
- Eficienta: minimum 96%
- Iesire: 230/400 Vac, 50 Hz
- Altitudine maxima: 2.500 m
- Garantie invertor: minimum 5 ani
- Comunicatie: compatibil cu cerintele RDE
- Puterea nominala instalata: minimum 4,0 kW
- Interval de temperatura functionare:-20°C – 50°C
- Certificari conform: SREN 62109, SREN 61000, SREN 50438
Cerintele tehnice ale racordului electric
- Toate elementele componente ale sistemului vor fi conectate la retea si vor respecta cerintele operatorului de distributie *Cerința nu se aplica clădirilor rezidențiale unifamiliale izolate.
- Iesirea in sistem se va face printr-o protectie bidirectionala si un contor specific in sarcina operatorului de distributie.
Cerintele tehnice ale modulului de comunicatie
- Conexiune: radio sau descarcare directa in caz de inaccesibilitate retea mobila/WAN/LAN
- Management SIM: resetare de la distanta in caz de deficienta de comunicatie
- Memorie: capacitate de stocare compatibila cu volumul datelor inregistrate
- Comunicatie: retea mobila (inclusiv abonament SIM)/WAN/LAN
- Management SMS: platformade resetare si de status sistem
- Certificare: SREN 60950/SREN 62368, SREN 55032
- Interval de temperatura functionare: -20°C – +55°C
- Date transmise: energie zilnica, curent
- Garantie: minimum 5 ani
- Protocol: Mod Bus liber
Esti interesat de RePowerEU? Uite ce ai de facut…
Verifici daca indeplinesti criteriile de eligibilitate si apoi pregatesti documentele. Al doilea pas este sa obtii extrasul de carte funciara. Dupa data de 29.11.2024 verifici lista instalatorilor validati si obtii oferte, dupa care alegi instalatorul cu care vrei sa implementezi proiectul. Instalatorul va verifica daca respecti criteriile de eligibilitate iar daca totul este inregula, semnati contractul. Dupa semnarea contractului instalatorul depune proiectele tuturor beneficiarilor intr-o singura
cerere pana la data de 10.01.2025 (componenta B) respectiv 03.02.2025 (componenta A).
Proiectul se implementeaza pana in data de 30.09.2025
Speram ca ti-a fost util acest “mic ghid”. Nu uita sa il distribui unui prieten caruia crezi ca i-ar fii folositor. Sigur iti va fii recunoscator!
Consideri ca programul RePowerEU este pentru tine? Te asteptam cu un apel la +(40) 733 207 426 sau cu un email la office@blacksolar.ro si te sunam noi.
PS: Daca vrei sa stii mai multe despre ce tip de sistem ti s-ar potrivii, am pregatit un articol pentru tine chiar aici.