Probabil ai mai întâlnit termenii furnizor și distribuitor, mai ales în ultima perioadă, când subiectele legate de energie și costurile acesteia au fost în centrul atenției.
Hai să vedem ce face fiecare și mai ales, cui trebuie să ne adresăm în funcție de problemă sau necesitate.
Cuprins
Ce este și ce face un furnizor de energie?
Furnizorii sunt companii licențiate de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei), al căror scop principal este să achiziționeze energie electrică sau gaze naturale de la producători și să le vândă către consumatori (noi, oamenii de rând).
Furnizorii analizează consumul clienților pentru a-și planifica achizițiile de energie în funcție de nevoile acestora. Ei folosesc rețeaua de distribuție a distribuitorilor cu care colaborează pentru a transmite energia către locuințele noastre și către alte locuri de consum.
Furnizorul este cel care ne vinde efectiv energia, cu el incheiem contractul de furnizare, de la el primim facturile și către el facem plățile.
Una dintre cele mai importante obligații ale furnizorului este să asigure oferirea de informații, suport și soluții la solicitările venite din partea clienților. Cu alte cuvinte: pe furnizor îl certăm când “a picat curentul”, chiar dacă uneori poate fi vina distribuitorului.
Ce este și ce face un distribuitor de energie?
Distribuitorii, cunoscuți și ca Operatori de Distribuție, sunt de asemenea companii licențiate de ANRE.
Distribuitorii construiesc, dețin și administrează infrastructura necesară pentru transportul și livrarea energiei electrice în anumite regiuni ale țării. Dacă te-ai întrebat deja, răspunsul este nu. Nu ei produc energia electrică. Ca să fie totul mai clar, urmărește schița de mai jos:
Producător -> Transportator -> Distribuitor -> Furnizor -> Consumator (noi)
Pentru electricitate, rețeaua include stâlpi de tensiune înaltă, medie și joasă, cabluri aeriene și subterane, transformatoare, contoare și sisteme de telecontrol.
Activitatea de distribuție se realizează prin concesiune.
Principalele responsabilități și activități ale unui distribuitor de energie includ racordarea consumatorilor la rețeaua de distribuție, instalarea contoarelor și intervenții pentru remedierea defecțiunilor în rețea.
Diferența dintre furnizor și distribuitor
Distribuitorul nu poate fi schimbat, deoarece aceștia au concesionat anumite zone din țară, unde investesc în rețele de distribuție care le aparțin ulterior. În schimb, furnizorul poate fi schimbat oricând, datorită liberalizării pieței din urmă cu câțiva ani.
Acest proces este cunoscut sub denumirea de “schimbare furnizor”. Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife.
Un mic rezumat cu diferența dintre furnizor și distribuitor poți vedea în imaginea de mai jos.

Sperăm că ți-am lămurit, dacă nu toate, cel puțin unele aspecte legate de diferența dintre furnizor și distribuitor. Dacă ai vreo neclaritate, ne poți lăsa un comentariu pe social media, și-ți vom răspunde cu plăcere. Între timp, poate găsești răspunsul în secțiunea “întrebări frecvente” de mai jos.
Intrebări frecvente:
Am decis să schimb furnizorul. Cine întreprinde demersurile necesare schimbării?
Noul furnizor are obligația de a întreprinde demersurile în vederea inițierii și derulării procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică.
Pe cine aș putea contacta în cazul în care cred că mi s-au perceput taxe pentru schimbarea furnizorului?
Vă puteți adresa ANRE, accesând pagina de internet www.anre.ro
La schimbarea furnizorului, există vreun risc de deconectare?
Nu, pe durata derulării procesului de schimbare a furnizorului este asigurată continuitatea în furnizarea cu energie electrică a locului de consum.
Care este perioada minimă / maximă pentru care se poate încheia un contract de furnizare?
Contractul de furnizare a energie electrice poate fi încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Vreau să fiu independent. Există o altă opțiune?
Da, există o opțiune alternativă care poate fi foarte avantajoasă: panourile fotovoltaice. Acestea sunt o soluție excelentă pentru cei care doresc să scape de fluctuațiile prețurilor la energie electrică. Prin instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice, vei putea produce propria energie electrică direct de la soare, ceea ce înseamnă că nu vei mai depinde de rețelele electrice tradiționale.
Beneficiile sunt multiple: vei reduce semnificativ costurile cu energia, vei contribui la protejarea mediului prin utilizarea unei surse de energie regenerabilă și, în plus, vei avea un control mult mai mare asupra consumului tău. În plus, investiția în panouri fotovoltaice poate fi una pe termen lung, deoarece tehnologia a evoluat mult și este din ce în ce mai accesibilă. Astfel, vei putea scăpa de orice durere de cap legată de facturi imprevizibile și vei beneficia de o soluție sustenabilă și eficientă.
Dacă ești interesat să afli ce sistem ar putea fi cel mai benefic pentru tine, ți-am pregătit acest articol. Apasă aici.